Se presupune a fi vacanta

Daca ar fi sa ma iau dupa recomandarea astrologului, ar trebui sa fug si sa ma ascund 7 ani in Tibet. Sunt irascibila, sarcastca, ma comport urat cu toata lumea si mai presus de toate, debordez de rautate si negativism. Nu pot nici macar sa dorm. In cap mi se invart numai  ganduri de prost-gust, care evident ma influenteaza negativ in orice aspect. Ma simt urata, grasa, idioata si neputincioasa. Nu pot sa fac nimic ca sa imi fie mai bine. A stagnat totul si simt cum ma pierd asa lent cu dozele de durere si furie administrate constant in special seara. Ma urasc. Ma simt un nimic. Ma simt degeaba. Nu mai am curajul sa mai sper. Sunt singura in fatza unui noian de probleme si nemultumiri. Vreau ceva bun sa se intample. Vreau si eu sa mi se indeplineasca dorintele. Pentru o singura data in viata, vreau si eu sa fiu ca ceilalti. Vreau sa fiu fericita.

Mare e Gradina Raiului… Foarte Mare

Daca ar fi sa am o discutie fata in fata cu mine, mi-as reprosa alceasi lucru pentru care detest majoritatea omenirii. Si anume, ca una zic, si alta fac. Si nu inteleg ce anume ma opreste ca sa actionez in consecinta. Facusem mii de promisiuni ca imi schimb ”life-style”-ul. Si am facut-o de numa. Acuma vazand ca iar o iau razna chestiile din jur, iar fac aceeasi promisiune. Si sper sa se ajunga undeva, nu la nebuni, undeva unde chiar sa zic ” da frate, am zis, am facut si aucma e ok” .

Imi doresc sa pot uita totul, macar pentru un moment. Am ajuns intr-o stare precara din punct de vedere psihic si nu stiu ce sa mai cred. de fapt nu cred ca vreau sa mai cred ceva anume. Ma simt ca intr-un azil de nebuni, in care eu sunt singura cu viziuni altfel fata de ceilalti care se complac in propria situatie. Si ceva ma tine legata de nenorocirea asta, ca sa nu fac nici un pas, nici o miscare pentru imbunatatirea conditiei mele.

Ar trebui sa nu-mi pese. Ar trebui sa ii dau dracului pe toti si sa imi vad numai de viata mea. Dar este ceva care ma impiedica sa fac asta. Si ceea ce zic, sunt doar vorbe. Ma sint degradabil in fata mea. Am ajuns in punctul terminus. Si aud in continuare o voce soptita care imi spune ” fa ceva!”. Dar ce?

Vreau sa uit totul. Vreau sa imi construiesc propria cale. Da. Imi vreau binele meu.

New Frontiers

Am primit de dimineata un fel de semnal de atentionare gen ” Baaaaa Gheoooorgheeee Baaaaaa!” cand am vazut lucrarile celor de la anul1. Initial m-am demoralizat, adica e si normal, dar apoi am inceput sa rad constatand idiotenia serioasa de care dispun. In ritmu asta e clar ca ajung si eu la nebuni, unde or sa rada aia de drama vietii mele, pe care incerc sa o fardez ca sa nu iasa in evidenta. Incep usor usor sa ma joc cu acele cuburi sentimentale si sa imi reconstruiesc increderea in mine, pentru ca daca eu sunt daramata, se darama totul in jurul meu. Pentru o secunda am senzatia ca nimic nu mai conteaza si ca totul o sa fie bine. Ma simt bine. Nu stiu daca ma mint sau nu, ori probabil este din cauza sperantelor pe care le am . Discutii, chestii, concluzii, las totul sa se rezolve de la sine, in timp ce eu imi prepar compozitiile. Vreau sa cultiv rabdarea de care am nevoie. Vreau sa imi fac un bine. Si mai presus de toate, vreau sa am dreptate.

Make My Way Back Home…and learn to fly

Ma trezesc lejer pe la 12 jumate- 1 fara un sfert, dau drumu la tv ca sa aud ceva bazaind. Da, sunt genul de persoana care are fobie de liniste (vorba lui Palahniuk), si imi incep ziua pe acrodurile poesei Learn To Fly de la Foo Fighters, care trezeste in mine dorinta de noi schimbari si probabil de reorientare in orice decizie luata pana acum. Imi vin in minte discutiile de aseara, lucrurile vazute, si intru pe net si gasesc alte mesaje cu subinteles, care ma determina sa pun piciorul in prag. Insa totul depinde de tine. Tu esti singura fiinta capabila sa ma determine sa ma intorc din drum dupa toate chestiile care s-au intamplat. Numai tu ma poti convinge sa ma intorc in locul de unde am fugit ca dracu de tamaie. Nu am nevoie de absolut nimic, pentru ca vreau sa consider ca am trait destule pana acum, am avut asa cum am vrut o vata tensionata, plina de lucruri neasteptate, emotii devastatoare, am cunoscut destula lume si am umblat hai-hui pe oriunde mi-a poftit sufletelul.

Ma regaseam printre personajele dezorientate din avion care nu isi gaseau locul, si care cautau fetze cunoscute in acelasi timp, care sa le confere siguranta drumului si o companie placuta in acelasi timp. Ocazional, as spune intr-un singur termen. Asa cum ei isi cautau drumul inapoi spre casa dupa o aventura (probabil provocarea vietii lor) si in acelasi timp doreau sa ajunga la linistea aia caracterizata de termenul ”acasa” ( oarecum strain pentru mine ), si eu imi caut locul printre agitatiile personale ale celor de langa mine. Si eu imi caut confortabilul loc pentru drumul ”intoarcerii” catre ceea ce ar putea intr-adevar sa reprezinte sursa vitalitatii pentru mine. Ma uit speriata in jur la agitatia care ma incojoara si caut sa ies pentru totdeauna din stresul distrugator al cautarii de sine. M-am regasit in asteptarea permanenta ca motorul sa porneasca si sa ma aduca inapoi acasa. La tine.

Macabre

Frig, examen si ganduri macabre care imi inunda creierul intr-o sambata dupa-amiaza care ar fi trebuit sa ma preocupe lucrarea de examen si nu tehnici de crutare a suferintei. Nu ma intereseaza si nu stiu nimic. Nu sunt nicaieri si sunt peste tot. Pretutindeni te aud. Ma bantui. Te vad, te visez si ca in filmele cu prosti..de fapt e numai o iluzie optica. Si nu am curajul sa o fac, pur si simplu nu cred ca pot. Mi-e frica ca am sa dau gres, si o sa fiu magarul cel fraier in fata tuturor ( de parca nu as fi deja). Nu am nevoie de consiliere psihologica pentru ca NU vreau sa vad ceea ce trebuie sa vad. Ma lupt cu morile de vant chiar daca imi scurtez cu 20 de ani viata. Total neinteresant. Daca as continua asa am 2 variante : ori la nebuni, ori in minciuna. Si imi place prea mult seriozitatea. Atat cat sa dau cu pumnul in masa si sa iti zic suav: ” S-o iei frate, S-O IEI!!!”.

Am plecat aiurea, sa imi cupar minti noi. La second hand. Vrei si tu o pereche?

Adu-mi o floare si spune-mi ca totul va fi bine. Ma gasesti acasa.

Let The Game Begin!

Cum vodka dupa bere e durere si ghiftuirea dupa examen e moarte lenta prin sufocare. Am inceput hora, unul s-a dus, traiasca cele 6 ramase!!! Si ca orice student hamesit care pe burta plina se simte si mai rau, accidentat intamplator in interes de serviciu si cu mainile in cap din cauze finainciar-psihologice, am mai concluzionat ceva ( ”mai m-am gandit la ceva”), si anume ca dupa atata praf si munca asidua mai ceva ca un sclavete, pot spune ca ma consider o fiinta frumoasa. Din cauza ca fac ceva uitl si pentru mine si pentru ceilalti, si nu stau cu palma in cur numarandu-mi si renumarandu-mi nemultumirile zilnic, eventual mai gasind cate un prost care sa imi suporte ifosele la infinit.

In timp ce digestia abia se misca, in mintea mea iau nastere idei uluitoare, de care pot sa ma consider mandra. Si anume aceea ca frumoase sunt femeile care muncesc pentru ca munca asa cum afirma si Delacroix innobileaza si aduce buna dispozitie. Si intr-adevar dupa o zi plina de munca, incep sa rad in disperare ( sau isterie) ..afirmand celebra scuza ” e de la oboseala dom’le”, si nu imi mai trec prin gand toate prostiile care de altfel ma intristeaza. Poate ca as vrea si eu sa ma aflu in alte circumstante macar dintr-un singur punct de vedere, dar poate ca nu este momentul potrivit.

Renegandu-mi latura feminina pe care nu prea o stapanesc asa de bine, considerand de cele mai multe ori ca detin doar un mic fragment din ea, am fost sicanata de multe ori de cei din familie, mai mult cred ca din intriga. ”nu esti deloc feminina, nu te uiti la tine? o fata trebuie sa fie sensibila, nu baietoi ca tine”… dar de unde sa stie ei saracii ce este dincolo de toate aparentele. Se pare ca mai bine ma cunosc prietenii decat familia. (am spus prieteni? ). Si intr-adevar consider latura sensibiloasa ( asa cum imi place sa o ironizez) ca fiind un defect si nu o calitate a fetitelor. Suntem invatate sa fim cuminti, sa stam sub comanda sau cuvantul oricui pentru ca nu suntem considerate in stare sa fim independente. Ei as! De cand am primit intaia oara o insulta de genul asta (pentru ca altfel nu pot denumi sub un singur termen aceste cuvinte injositoare pentru un om, indiferent de sexul sau), am vrut sa arat ca se poate ca eu insami sa fiu independenta si sa nu stau la mila nimanui, ca nu am nevoie de pupincurismele altora. singurul scop in care as primi atentie ar fi vre-un interes material sau spiritual, apoi imi revin la solitudine.

Nu sunt feminista (chiar am o impresie putin placuta despre miscarile extremiste de genul asta, care in opinia mea denumesc o categorie de oameni frustrati), ce incerc sa demonstrez este acel pragmatism de care avem nevoie fiecare dintre noi, indiferent daca suntem barbati sau femei. Iar faptul ca esti apartenenta a sexului care da nastere urmasilor, asta nu te scuteste de la munca, nici pe atat sa iti dea dreptul sa te plangi toata ziua de nemultumiri.

Priveste in jurul tau si vei vedea schimbarea in peisaj!

The Calm Before The Storm

Relatari cu o zi inainte de minunatul lantz trofic de examene si examene. Ce sa zic, tremur. De frica, de nervi. Nu stiu unde o sa se ajunga, desi presimt ca o sa fie ceva bun, ca doar nu am luptat degeaba. Sau cel putin asa vreau eu sa cred. Sfidez concurenta prin aplicarea cunoasterii tacute a inamicului, si incerc sa ma dezic de la regula principala a izbucnirii in stare de panica, prin cautarea unui aparent refugiu. Si Darkseed o zice bine -”It Shall End”. Pana la urma am sa iau eu toporisca si am sa tai acest lant de idei paranoice care ma sufoca, pentru ca intr-adevar vreau sa nu imi mai pese. Ca tot eu am de pierdut, cel putin din punctul meu de vedere, ca pentru ceilalti deja am ajuns sa nu mai fiu asa de saritoare, ca tot la aceeasi sapa de lemn ajung. cu toporul nesimtirii in mana incep sa lovesc ritmic in toate partile. Vreau sa distrug plasa care m-a prins, vreau sa evadez, vreau sa fiu libera si linistita. Se spune ca puterea gandului este cea care face minuni, deci daca vreau asta ar insemna ca ar trebui sa si reusesc. Si imi rezerv tot timpul din lume pentru asta.

Cum spunea si Ema, ”am atatia nervi incat sunt calma”. Teorema asta se aplica si la mine in acest moment. Furia rece, ura mocnita, dorinta de razbunare..sau mai degraba de a-ti face tie dreptate..toate astea ma indeamna sa ma ascund dupa un refugiu, sa imi produc mie un lucru bun pentru a evita durerea ulterioara care va afecta ce a mai ramas din toata constiinta existenta odata.

Asa ca dau perdeaua la o parte si privesc in zare, spre un nou…ceva. Probabil acel ceva pe care mi l-am dorit mereu si care se va realiza cat de curand. Atunci cand ma voi astepta mai putin sau probabil voi fi uitat de el.

Ordinary Saturday Night

Din greseli inveti… dar mai bine cand vezi la altul si tu stai cuminte la caldurica tragand tot felul de concluzii care vin una dupa alta asemeni gunoiului aruncat in tomberon dupa un bairam monstru. Toata lumea rade, canta, danseaza, bea si se drogheaza. Asta da viata. Pentru ei, ca eu deja ii vad capatul zimtat ca la un bon fiscal pe care il arunci la primul cos de gunoi, ca sa nu zica lumea ca esti taran sa il arunci pe jos. Si ma apuca panica, frica, anxietatea.. orice denumire i-as da, tot simt cum ma apuca si ma scutura zdravan din toate incheieturile. Vreau sa schimb ceva, de fapt totul, vreau sa-mi schimb viata. Vreau sa fac minuni, vreau sa preschimb raul in bine, panica in curaj, cosmarele in dragoste, si iluziile in realitate.Dupa 5 luni in care am alergat in jurul cozii m-a ajuns oboseala. Si cum totul este dat peste cap, am uitat complet unde am ramas atunci.. inainte ca toate astea sa inceapa. Asa ca ma simt nevoita ca din nimic sa creez un nou ceva. Un ceva durabil de data asta. Un ceva dumnezeiesc. Sau poate un nou univers pentru mine. Ma uit inainte si vad ceva difuz, incert, tremurand… nu inteleg nimic, probabil pentru ca nu mai vreau.. sau pentru ca este posibil ca sa nu imi placa ceea ce ar trebui sa inteleg.

Un pas il determina pe celalalt, o greseala o produce pe cealalta , si tot asa. Nu indraznesc sa imi reprosez nimic mie sau altcuiva, ar fi pierdere de timp. Vreau doar sa fac ceva. Un ceva care sa fie in acelasi timp Bine, care sa aduca odata cu el tot ceea ce am asteptat: dragoste, putere, credinta. Fericire.

Si continui sa spui ca nu observi nimic? Iti imprumut ochelarii mei pentru 5 minute, si apoi sa imi spui ce ai vazut prin ei .:)

Mda…same old stuff

Greturi matinale, paranoia si te mai ia si cu tremurici la inima… si un buna dimineata aruncat in scitir de care prefer sa ma lipsesc si mi-ar face cea mai mare placere. Prea multe lucruri care mi se cer, si un fals optimism care mi se ofera indrumat de incurajari stupide ” simte-te bine, esti tanara”. BULLSHIT! o singura chestie pe care o vreau si care ma termina pe zi ce trece. incerc cat de mult pot sa imi ascund durerea dupa cat mai multe chestii dure aparent, vreau sa fug , vreau sa urlu, vreau sa te iau in brate. sunt intre ciocan si nicovala ma apropii destul de mult ca sa mai pot renunta, in acelasi timp sunt debusolata. am uitat ce trebuie sa fac. si ce faci cand eroul tau moare? cand va trebui pentru un moment sa te salvezi singur, dar nu te simti in stare. imi refulez toate reactiile in urma unui penson. restul vine de la sine. doar sa vina ceea ce trebuie. urasc, iubesc, plang sau rad sunt vesela si totusi in culmea depresiei…nu stiu ce sa inteleg. inca putin si demonul va arde, sunt sigura de asta, dar pana atunci voi mai avea de suportat si de ascuns lacrimi, tristete, depresii, insomnii…

It Shall End

Sfarsit de vacanta (prelungita cu inca ceva zile… yeeeeyy:D oricum n-aveam chef de mutra lu dom’ maestru), inceput de an, inceput de vreme cacacioasa… si inceput de stari suave si abstracte de iti vine sa te ingropi de viu in pamant. ok eu din chestiile astea intentionam sa zic ca nu stiu ce sa inteleg, dar ca un copil incapatanat am sa ma ambitionez sa cred ce vreau. apai destul a fost dupa altii, ce.. sa nu fie asa putin si dupa mine? acorduri senzuale de doom metal care pe de o parte imi fac noaptea mai linistita ( incep sa ma calmez cate putin si evit totusi sa intru in panica, pentru ca asemenea stari nu imi integreaza caracterul) si diminetile mai agitate probabil. am renuntat ( sper pentru o lunga perioada ) la livrarea de arhangheli ( doar cate vre-o doi trei ocazional… si sper daca o mai fi nevoie cu alte ocazii si pentru alte motive… va rog eu mult). nu imi fac planuri, doar imi respect misiunea care trebuie sa fie dusa la bun sfarsit.

ca tot omul, nu ma pot lauda cu o vacanta pe cinste, dar a fost ok la final, asa ca sa respect vorba lui Shakespeare, “Totul e bine cand se termina cu bine”. si speram si la mai bine, ca e loc destul. ar trebui de acum sa se termine toate acele stari, orori, insomnii, nelinisti, depresii si accese de nervozitate pentru ca intr-adevar consider ca am facut ceva in acest sens, uneori poate chiar prea destul. vreau sa se termine totul pentru ca asa vreau eu, pentru ca am considerat ca e vremea unui nou inceput, in care sa imi creez o lume a mea asa cum vreau eu. pentru ca eu vreau asta, pentru ca mie imi place si pentru ca stiu ce vreau si ce imi place mai bine ca orice. ma incapatanez sa lupt pana la final. indiferent care ar fi acel final, al meu sau al puterilor mele. dar voi reusi. voi invinge.